Sistemul de alimentare cu apa a orasului Horezu a fost reabilitat partial cu fonduri europene

Luni, 15 Noiembrie 2010

Consiliul local al orasului Horezu, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Vâlcea, a finalizat implementarea proiectului „Reabilitare parţială sistem de alimentare cu apă oraş Horezu, judeţul Vâlcea”.

Realizat în cadrul Programului Phare 2006 Coeziune Economică şi Socială – Schema de investiţii pentru sprijinirea iniţiativelor sectorului public în sectoarele prioritare de mediu, proiectul a avut ca obiectiv specific îmbunătăţirea sistemului de alimentare cu apă destinată consumului public din localitatea Horezu, judeţul Vâlcea.

Cu o valoare de 1.144.216,13 euro, proiectul a fost finanţat în proporţie de 87% din fonduri europene nerambursabile de la Uniunea Europeana şi Guvernul României, iar restul de 13%, din contribuţia proprie a Consiliului Local Horezu.

Prin implementarea acestui proiect s-au obţinut următoarele rezultate: 

  • modernizarea a 12,47 km de reţea de alimentare cu apă potabilă;
  • extinderea reţelei de alimentare cu apă potabilă cu o lungime de 8,54 km;
  • realizarea unei staţii de repompare a apei la Tănăseşti – Ifrimeşti;
  • achiziţionarea a două aparate de sudură;
  • instruirea a 31 de persoane pentru exploatarea investiţiei, din care: 14 laboranţi chimişti şi 17 instalatori apă-canal. 

De asemenea:

  • au fost create două locuri de muncă pe perioada operaţională;
  • s-au organizat întâlniri cu cetăţenii;
  • au fost tipărite şi difuzate 400 pliante, 150 afişe şi 2500 fluturaşi informativi.

Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 25 luni, începând cu data de 22.10.2008, scopul şi obiectivele acestuia fiind atinse.

“Am finalizat un proiect foarte important pentru locuitorii oraşului Horezu. Proiectul în sine a reprezentat un răspuns al administraţiei publice locale la nevoile oamenilor. Prin realizarea acestuia, cartiere şi sate întregi beneficiază acum de apă potabila, iar personalul de deservire şi exploatare a investiţiei a fost instruit la un înalt nivel. Administraţia publică a oraşului Horezu a demonstrat că ştie şi are capacitatea şi dorinţa de a îmbunătăţii calitatea vieţii oamenilor, experienţa acumulată dându-ne un imbold pentru a accesa noi fonduri europene, pentru noi investiţii”
- a declarat primarul oraşului Horezu,  Prof. Ec. Constantin NIŢU.